Parlamentul European (PE) a adoptat noi reglementări cu privire la publicitatea cu caracter politic - cu scopul de a se proteja de amestecuri străine și dezinformare - interzicând unor entități cu sediul în afara Uniunii Euroăene (UE) să finanțeze publicitate politică în UE cu trei luni înaintea unui scrutin sau referendum, relatează AFP.
Facebook nu ține cont de critici și confirmă că nu va cenzura decât în mod excepțional publicitatea politică, chiar mincinoasă, apreciind că revine publicului să facă trierea, atrăgându-și astfel un nou val de condamnări în plină campanie prezidențială americană, potrivit AFP.
Comisarul pentru Concurență al Uniunii Europene, Margrethe Vestager, a lăudat joi Twitter pentru interzicerea publicității politice, dar a criticat Facebook, care continuă să o permită, pentru ”manipularea de facto a deciziilor de vot”, relatează Reuters.